ÎNGER DRAG

Tu chip de înger,

Suflet drag cu chip blajin

În fața ta mă închin,

Cu ochii blânzi, liniștitori

Că nu mai ești mă trec fiori,

Ai fost un suflet bun,sincer și devotatat,

Unde-ai plecat? De ce ai plecat?

Mi-e dor să te revăd aș vrea,

Dar tu ești sus pe cer o stea.

Suflet drag și bun,

Multe vorbe aș vrea să-ți spun,

Să vorbim ca altădată,

Mi-e dor de tine ca niciodată.

 





ZBUCIUMUL DIN CASA SUFLETULUI MEU

Din liniştea adâncă ţesută lin de astre
Cu sufletul curat, râvnind tăceri divine
Şi pleoapele-umezite ca florile din glastre
Spunând o rugăciune mă-ntorc din nou la tine



Nu de mult ai intrat în viața mea pui de înger.

Ai fost ultimul înger...te privesc adânc, cu tristețe și parcă-mi zâmbești din nou, șoptit, timid așa cum o făceai de fiecare dată.

Încă simt în jurul meu parfumul de vise, parfum de speranțe și-un mare dor nestins.

Însă te-am pierdut – deodată, brusc, chinuit și cumplit...aș fi vrut să știu, să pot să te opresc.

Mi-am rătăcit și timpul și vremea tot căutând fără folos...pentru că tu n-ai vrut.

Plouă și-acuma, plouă mereu, e udă tristețea sufletului meu...Cerul plânge, plâng și eu...furtuna a trecut, sufletul îmi lăcrimează trist și dureros, o ploaie de rugăciuni se revarsă către tine – ne va fi mai bine?

Ochii mi-s triști, pe buze se naște o altă rugăciune – acum către tine, căci știi că poți să schimbi destine.

Fericiţi sau mai puţin fericiţi, împăcaţi cu soarta sau nu, fiecare urmăm același drum spre veşnicie!

 

DUREREA UNEI PIERDERI

Am scris durerea unei pierderi

Pe-o bucățică de hârtie,

Tapet din ale mele gânduri

Pentru cei ce or să fie…

Cu aceleași doruri ca și mine

La fel loviți în a lor soartă

Și căutând la mine-n gânduri

Pe ei ca să se vadă.

Să înțeleagă că-i normal

Orice etapă de gândire,

La fel și eu dusă de val

Am fost uimită de lovire.

Acum cu sufletul alături

Le sunt pe rând la fiecare.

Și mi-aș dori să le pot fi

O dulce alinare…

Durerea grea nu le-o pot lua,

Chiar de-mi doresc cu disperare.

Încerc un umăr a le da

Să-și plângă a lor jale.

De reușesc sau nu, nu știu,

Dar țelul mi-l urmez pe cale.

Un sprijin mi-aș dori să fiu

Pentru neliniștile tale.



 

 



Dragii mei colegi, dragi prieteni,

Azi îmi este foarte greu să vorbesc, însă ceva din interior mă obligă să fac acest lucru acum.

Împreună am pornit la drum şi tot împreună am luptat pentru Ştefănel.

Aţi pornit alături de noi la drum, la un drum pe care noi l-am crezut ca va fi lung şi care din păcate s-a sfârşit mult prea repede. Aţi auzit strigătul nostru de durere, iar dumneavoastra oameni cu suflet de înger, ne-aţi ascultat, ne-aţi ajutat, ne-aţi sprijinit, aţi contribuit financiar şi aţi crezut aşa cum am crezut şi noi până în ultima clipă că împreună îl vom putea salva pe Ștefănel şi că ajunşi la destinaţie copilul nostru o să fie bine .

Cred că bunul Dumnezeu ne-a trimis atâţia prieteni, să ne lumineze calea şi să ofere tot sprijinul de care am avut nevoie.

Dar din păcate nimic din ce am reuşit să facem n-a mers, eforturile nostre au fost în zadar şi ce s-a întâmplat ştiţi cu toţii – noi l-am pierdut pe băieţelul nostru, pe Ștefănel. Pentru noi drumul s-a terminat brusc, iar lupta a luat sfârşit.

Din faptele dumneavoastră bune cu toţii am învăţat că nu există răsplătă mai mare decât propria mulţumire că aţi putut face ceva pentru un alt suflet, iar de la noi gânduri de recunoştinţă şi mulţumire se îndreaptă spre dumneavoastră şi fie ca bunul Dumnezeu să vă binecuvânteze familiile, să vă dea sănătate şi putere de muncă.

Niciodată nu vor fi suficiente cuvintele de mulţumire pe care vi le adresăm şi nicicând poate nu vom reuşi să vă arătăm recunoştinţa noastră pentru tot ceea ce aţi făcut pentru copilul nostru. Însă am vrea să vă spunem că tot sprijinul dumneavoastră a contat enorm pentru noi şi ne-a dat putere să mergem mai departe atunci când credeam că este imposibil şi să luptăm până în ultima clipă.

Cu multă disperare am încercat tot ce a fost omeneşte, am încercat să-l salvam pe îngeraşul nostru – vesel şi jucăuş, aşa cum vă spuneam de fiecare dată.

De spus, chiar nu mai pot să spun mai nimic ...cuvintele sunt prea puţine, iar lacrimile – multe şi amare...şi nu putem descrie suferinţa din inimile noastre.

Aşa am aflat că oricând vor exista oameni care ştiu ce înseamnă prietenia, iubirea, generozitatea, sinceritatea.

De aceea, acum la sfârşit de drum, mă înclin în faţa dumneavoastră şi vă spun din inimă 

VĂ MULŢUMESC!

  Cu stimă şi profund respect,

  Eduard, tatăl lui Ştefan Adrian Bertalan

S-A STINS UN ZÂMBET...UN INGER VEGHEZĂ, PE CER O STEA LUMINEAZĂ

A mai trecut o zi, a venit déjà seara și-acum e cel mai greu când suntem singuri, doar noi cu lacrimile în întunericul nopții.
O viață pământeană scurtă, prea scurtă, cu mici și prea puține bucurii, însă mult, mult prea plină de chinul durerilor și-al încercărilor și mai ales al AȘTEPTĂRILOR.
Ai venit, ne-ai încântat cu frumusețea ta și ai plecat înapoi...n-am acceptat, însă am înțeles că bunul Dumnezeu are planuri ptr. fiecare.
Și ai adus cu tine mulți îngeri și-ai adunat și mulți prieteni căci aici pe Pământ, ai avut o misiunea, deloc ușoară – să ne înveți ce-nseamnă încrederea și speranța, ce-nseamnă toleranța și iubirea, ce-nseamnă a ierta și a lua totul de la capăt.Căci viața pe pământ este cea mai grea lecție...
Iar acum înger drag, a venit rândul tău să veghezi asupra noastră, să ne fii lumină călăuzitoare în faptele bune pe care trebuie să le facem!

FAPTELE BUNE DAU VALOAREA, SENSUL ȘI FRUMUSEȚEA VIEȚII!

 

ZÂMBET PENTRU COPILUL MEU

 

Zâmbesc,crezând că ești acolo,

Unde nu este nici un nor

De întristare și durere

Doar Edenul fermecător.

 

Zâmbesc, crezând că orice lucru

Ce îl visai aici, îl ai

Acolo,unde îngeri cântă

În Sfânt,Dumnezeiescul,Rai.

 

Zâmbesc ,crezând că tu aievea

În visul meu te-ai arătat,

Să-mi spui că lumea ta există

Și totul e adevărat.

 

Zâmbesc,crezând că al meu gând

Se-ndreaptă către tine

Și sper din suflet,puiul meu

C-acolo ți-e mai bine.

 

Zâmbesc,crezând că într-o zi ,

Cum noi am fost odată,

Voi fi din nou copilul meu

De tine îmbrățișată.



 

 

20 DE ZILE...

Adâncă e durerea,
Şi lacrimi curg mereu.
Te vom păstra în suflet,
Te vom iubi mereu!

20 de zile de când ai plecat de lângă noi, 20 de zile de când Raiul a mai câștigat un înger.

Astăzi „te-am sărbătorit”, o altfel de sărbătoare – dureroasă...și așa te vom sărbători și de-acum încolo...doar amintirea ta.

Un dor nesfârșit s-a instalat și tristeșea ne e acum  prieten , cel mai bun prieten .

Ai plecat , până  și cerul s-a întunecat , milioane de picături s-au topit pe pământul uscat de durere, de amar  .

20 de zile de chemări când răspunde doar o adiere de vânt, 20 de zile de căutări din priviri și întâlnim doar strălucirea unei stele...Și totuși ...ești pretutindeni, ești peste tot! Tu înger scump poți să ne-alini durerea nemărginită, de-acolo de sus dintre îngeri.

Înger drag tuturor ne e dor de tine și te vom purta veșnic în inimile noastre!

 

Mă strigă o stea,

Şi intru în horă
De îngeri cu ea:
Sub dalbele aripi
Mă rog pentru voi…
De ce n-am putere
Să vin inapoi?!
S-aduc alinare
Părinţilor mei,
Să-i vindec de lacrimi,
Zburdând printre ei.

 



LACRIMI DE ÎNGERI

Zilele vin, zilele trec – încet, monoton și trist, scăldate-n puhoaie de lacrimi și-un  dor nesfârșit. Lacrimi de îngeri, lacrimi strălucitoare, izvorâte din inimă, picături ce dau pe-afară, picături cu gust de suflet, dulce-amărui și iz de eternitate...

Lacrimile sunt cuvintele sufletului,lacrimile sunt pecetea omului.

Dar…care e drumul unei lacrimi?

Lacrima își căută drumul printre pleoape triste, obosite, adâncite de durere…și vine de departe, din adâncul unei inimi plină de dragoste. Iar la final, ea – lacrima țâșnește puternic sau se prelinge ușor pe obrazul trist, obosit, biciuit și brăzdat de durere…  

Așa e lacrima de îngeri!



 

 

Un înger printre îngeri

Ne veghează acum zâmbind,

De-acolo din îmbrățișarea fericirii

Și ne iubește ca nicicând.

Strălucește în fiecare iarna,

În ziua când ne face-un semn,

Că e mai bine acum, acolo,

Și ne iubește ca nicicând.

Îl simt și eu, e și al meu,

M-a înțeles ce am în suflet,

Un colț de zâmbet îmi trimite - ca o rază,

Și ne iubește, ca nicicând.

Și te iubim și noi,

Pe tine, înger între îngeri,

Și te simțim cum ne veghezi,

Și îți putem acuma spune,

Cât te iubim și ne lipsești.

Dumnezeu ne dă viața și tot el ne-o ia înapoi...

Dar trebuie să ne-mpăcăm cu gândul și să ridicăm capul sus, să ne ștergem lacrimile, să ne ridicăm...și să mergem înainte.

 

 

 

 

 

DE RUSALII...

Părinții de Îngeri își plâng veșnic copilașii plecați în ceruri...
Sunt însă zile în care lacrimile lor sunt mai amare, sufletul lor este mai chinuit, inima lor este mai îndurerată...
În aceste zile trimitem rugăciuni către îngerași, aprindem lumânări în memoria lor și îi mângâiem pe părinții care plâng de dorul lor...

 

 

Azi n-a plouat...cerul era albastru, un albastru senin ce-a fost invadat de stropi mari, colorați, veseli, da mii de baloane au înveselit cerul...și inimile părinților de îngeri...iar unul dintre ele a fost al tău înger drag – MULȚUMESC ROXANA!