miercuri, 22 octombrie 2014

DUPĂ 5 LUNI


22.10.2014 după 5 luni...
E la fel și după 5 luni...lacrimile tremură printre gene... privirile-s pline de deznădejde și durere. Amintirile vin și pleacă...tu nu mai ești printre noi, acum ești un înger îmbrățișat de alți îngeri. Cuvintele și acelea puține exprimă doar durere, tristețe, neputință.
Este atât de dureros să pierzi o ființă iubită... Am sperat, ne-am rugat pentru însănătoșirea ta, dar boala a învins. Ai suferit, ai luptat și ai pierdut.
Suflețelul tău curajos a părăsit trupul lovit de boală, te-a eliberat de suferință și durere și  s-a întors înapoi la Dumnezeu.
O rugăciune șoptită – Dumnezeu să-ți odihnească-n pace sufletul!
 


 
Ca în fiecare an, pe data de 15 octombrie s-a celebrat „Ziua internațională a comemorării bebelușilor și a copiilor.
Evenimentul intitulat ,,Valul de lumină” se desfășoară anual în Statele Unite, Canada, Australia, Japonia, dar și în câteva țări europene.
Ne-am alăturat și noi părinților de îngeri care și-au comemorat îngerașii dispăruți prematur, în orașul Iași, completând astfel cel mai trist tablou posibil.
Durerea din suflete ne-a adus în același loc...o durere adâncă, profundă, sfâșietoare, o durere ce nu dispare niciodată, o durere cu care te obișnuiești să trăiești.
Ne-am bucurat din suflet c-am reușit să participăm la eveniment, ne-am bucurat că ne-am făcut prieteni noi.
Am cunoscut acești oameni și parcă ne-am văzut chipul în oglindă: tăcut, ușor zâmbitor, cu ochi strălucitori, care abia reușeau să țină în frâu puhoaiele de lacrimi.
La ora 19 am aprins lumânările, lumina îngerașilor noștri.
Luminițele pâlpâiau zglobiu și ne încălzeau fețele împietrite de durere, iar noi am încercat să ne depănăm încet și cu răbdare povestioarele îngerașilor, să ne alinăm reciproc sufletele.
Zbor lin suflete dragi! Lumină veșnică pentru îngerii din cer!
 
 
Lumină veșnică pentru îngerii din cer!
 
 
 
 
 
 

miercuri, 15 octombrie 2014

"Nu te-am cunoscut, de fapt nici nu am stiut ca existi, pana din intamplare am dat peste un link pe facebook acu cateva luni. Citind aici retrospectiva durerii stau si ma gandesc la lumea aceasta. Nu e buna, e nimic! Amalgam de durere, chin si suferinta. Da aceasta lume nu iti ofera mai nimic draga Stefanel. Aceasta lume te consoleaza doar prin faptul ca ai parintii langa tine prin faptul ca bunicii si rudele iti sunt aproape. Ai ales sa pleci, te-a ajutat si Domnul, spre lumina, spre fericire spre ceruri. Te urmam cu inima oriunde ai fi, copile drag, te vom pomeni si te vom iubi pana in ziua in care ne vom reintalni. Asemenea drame nu ar trebui sa se intample! Dar cine suntem noi? Un fir de par oare? Un fir de care atarna greul vietii?  Sau suntem trecatori? Da cred ca suntem niste calatori din nefiinta in  nefiinta. Acum dupa 4 luni  iti transmitem sa ne iubesti de acolo de sus,  sa ne protejezi si sa nu uiti de unde ai plecat niciodata. Esti si vei  ramane un fiu al nostru, al celor care plang atunci cand un copil sufera si  rad atunci cand Dumnezeu e alaturi de ingerasii lui!

Te Iubim! Cu respect pentru tine, pentru familia ta si pentru oamenii care au incercat sa te ajute!

Darmanesti 5 octombrie 2014

Cu stimă,
Darmanestean"