OARE DE CE?

"Pe pajişti albastre mă strigă o stea,

Şi intru în horă de îngeri cu ea:

Sub dalbele aripi mă rog pentru voi…

De ce n-am putere să vin inapoi?!

S-aduc alinare părinţilor mei,

Să-i vindec de lacrimi,zburdând printre ei."

Abia se terminase anul, unul bun sau mai puțin bun – cine știe?! Și începusem un altul, așa mai nostalgic, după relaxare, după sărbători, ca orice început de an. Nu puteam să ne dorim decât un an puțin mai bun și sănătate...

Nimic, absolut nimic nu prevestea coșmarul ce avea să urmeze, coșmarul care ne-a schimbat viața și ne-a mutilat sufletele, coșmarul care ne-a aruncat într-o luptă grea, dură și mai ales inegală...prea greu de câștigat.
Ce-avea să urmeze ...cu greu se poate descrie în cuvinte și nu mi-am imaginat nici o clipă cam ce urma să se întâmple într-un timp atât de scurt - ÎNCEPUTUL SFÂRȘITULUI! OARE DE CE?
Cum să accepți că bobul mic, ce-a crescut în tine timp de 9 luni, căruia i-ai dat viață și l-ai iubit mai presus de propria ființă – va pleca repede din viața ta ?! Cum să accepți o tragică despărțire?
Au trecut deja 8 luni, cu întrebări ce nu-și vor găsi  răspuns, iar sufletul meu trece și-acum prin mii de stări – tristețe, neliniște, remușcări, căci nu există durere mai mare ca aceasta. Uneori durerea mai trece, se mai atenuează puțin, însă dorul este parmanent, ca o rană deschisă al cărui pansament este doar rugăciunea. Bunul Dumnezeu va avea grijă și ne va ajuta să învățăm să trăim cu toată durerea și suferința, să găsim motivații să mergem mai departe și așa să devenim mai puternici.
Iar puiul nostru mic a scapat de chin, de suferință și acum este cu siguranță într-un loc mai bun cu multă lumină, cu pace, cu iubire și mulți îngeri.
Amintiri dragi, un dor nestins şi multă durere în suflete…
Nu te vom uita niciodată înger bun!

Şi lacrima-i amară

O lacrimă de rouă
Şi-o lacrimă de ceară
Că am aprins în geam o lumânare
Şi-o candelă la ce-a mai fost
Și doare, doare...