DOUĂ LUNI DE LACRIMI ȘI ȘOAPTE DE DOR!

UN GÂND

Nu, n-am să uit nimic,

Am să privesc un pic

Către înaltul cer, spre aștri

Și-am să revăd atunci

Cum ochii tăi albaștri

Privesc la mine, blânzi și dulci.

 

 

Două luni de când ai plecat dintre noi înger drag.

Trec zilele pui mic – repede, încet, nici nu mai știu…parcă totul s-a întâmplat ieri. Trec zilele și nopțile și e la fel de greu fără tine, iar suferințele nu dispar, se adună, se înmulțesc pe zi ce trece.

Timpul trece, e nemilos, iar pe chip s-a instalat o mască, un zâmbet trist, ca un zid ce izolează și protejează trăirile, rănile interioare și o durere imensă – o durere de-o viață.

Căci dorul, doare, doare rău… uneori simți că te prăbușești, că nu mai ai putere să o iei de la capăt și-atunci încerci să-ți spui că există mulți alți oameni mai năpăstuiți, mai răniți decât tine și tu așa cum ești – ești totuși “bine”, chiar și așa,  neîmpăcat cu tot ce ți s-a întâmplat.

 

Sunt zâmbet şi lacrimi pe acelaşi obraz.

Sunt râs şi durere şi vise

Sunt pus pe şotii şi plin de haz.

Şi-s trist ca genele-nchise.

 

 

Strângem multă durere în noi și o ducem cu noi, zâmbind zi de zi la ceilalți! Și din păcate, nimic, absolut nimic, nu o poate șterge!

Îți mulțumesc că încă ești aici prieten drag, că asculți și că împărtășești cu mine durerea mea, trăirile mele, amintirile mele...

 

 

Ai venit printre noi ca o alinare, ca o mangâiere, ca o împăcare, ca o împlinire; ai plecat însă și-ai lasat doar râuri nesecate de lacrimi și-o durere imensă. Mi-e greu să accept că nu mai ești! Ne e tare dor de tine!

 

 

Dormi în pace înger drag!